[...] Abia ulterior am realizat că atunci când am gândit şi am scris ″Şcoala pe bune″ vedeam în ea, de fapt, ″ROMÂNIA PE BUNE″, deşi viziunea este conţinută în chiar primul punct al planului de acţiune propus de la bun început: EDUCAŢIA – CEL MAI IMPORTANT PROIECT PUBLIC AL ROMÂNIEI ÎN URMĂTORII 8 ANI! Totul este să vezi, nu-i aşa?!…
Logica extrapolării este imediată: schimbarea profundă a comportamentului unei societăţi se poate produce numai dacă este amorsată şi susţinută durabil de agenţi ai schimbării cu statut de ″masă critică″ – o masă critică de milioane (la propriu!), cu înalt grad de ″competitivitate mentală″ (pentru a cita excelenta sintagmă a lui Laurenţiu Ispir dintr-un recent editorial
″Business Magazin″); competitivitate mentală se poate crea doar amorsând imediat şi susţinând durabil un proces profund de schimbare (de milioane!) a ″infrastructurii mentale″ a societăţii, în ansamblul său; subsistemul public principal pentru schimbarea infrastructurii mentale a societăţii este educaţia, în sensul cel mai larg cu putinţă. Aşadar, cum România are nevoie ca de aer – acum! urgent! – de schimbarea infrastructurii sale mentale, EDUCAŢIA DEVINE PROIECTUL PUBLIC NUMĂRUL 1 AL ŢĂRII ÎN URMĂTORII OPT ANI! Simplu, armonios, pragmatic!
″Business Magazin″); competitivitate mentală se poate crea doar amorsând imediat şi susţinând durabil un proces profund de schimbare (de milioane!) a ″infrastructurii mentale″ a societăţii, în ansamblul său; subsistemul public principal pentru schimbarea infrastructurii mentale a societăţii este educaţia, în sensul cel mai larg cu putinţă. Aşadar, cum România are nevoie ca de aer – acum! urgent! – de schimbarea infrastructurii sale mentale, EDUCAŢIA DEVINE PROIECTUL PUBLIC NUMĂRUL 1 AL ŢĂRII ÎN URMĂTORII OPT ANI! Simplu, armonios, pragmatic!
În alchimia publică de schimbare prin educaţie a infrastructurii mentale a României, educaţia prin Şcoală ar trebui să joace de departe rolul cel mai important, fie şi numai dacă avem în vedere numărul de suflete pe care acest sistem le atinge în mod direct. Doar în spaţiul preuniversitar îşi duc existenţa cam 300000 de oameni ai şcolii, care păstoresc cam 3000000 de copii. Trei sute de mii de adulţi şi trei milioane de copii! Adăugaţi părinţii şi bunicii care se bucură ori suferă la rând cu fiecare din cele trei milioane de inimi şcolare simţind indirect, ei înşişi, respiraţia Şcolii aduse în case de copii şi nepoţi şi sper să realizaţi amploarea impactului său fără pereche! Pentru mai multă relevanţă, vă propun un exerciţiu ″de mantră″: repetaţi de
multe ori, cu voce scăzută, cuvintele ″trei sute de mii de dascăli… trei milioane de copii… trei sute de mii de dascăli… trei milioane de copii… trei sute de mii de dascăli… trei milioane de copii…″ Simţiţi? Înţelegeţi? Vedeţi?!…
Apropo de masa critica, chiar acum 2 zile am scris un post despre noul val de proiecte, care, spre diferenta de cele de pana acum, parca incep sa fie construite din ce in ce mai mult de mini-comunitati, si nu doar de indivizi.
RăspundețiȘtergerehttp://www.musat.com.ro/2010/08/27/articol-romania-de-maine-e-pe-maini-bune/