Alternativă la examenul românesc:
Bacul internaţional, poarta spre universităţi prestigioase
Bacul internaţional, poarta spre universităţi prestigioase
Aida Dănăilă
Colegiul Naţional „Barbu Ştirbei" din Călăraşi este primul liceu de stat din România autorizat să organizeze Diploma Programme (DP) şi International Baccalaureate (IB). Acum, IB se susţine în două licee particulare din Capitală: Şcoala Americană şi Şcoala Internaţională „Mark Twain".
Deşi acum se loveşte de alte probleme financiare, având în vedere că profesorii implicaţi în DP trebuie plătiţi, conducerea Colegiului „Barbu Ştirbei" speră să rezolve pe plan local acest aspect, iar din anul şcolar 2010-2011 să înceapă efectiv programul. Cu atât mai mult cu cât există solicitări nu doar din partea elevilor din Călăraşi, ci şi din alte zone ale ţării. DP se desfăşoară pe durata a doi ani, în clasele a XI-a şi a XII-a.
Seriozitatea Bacalaureatului Internaţional este conferită şi de modul în care se face evaluarea elevilor. Toate lucrările candidaţilor, inclusiv eseul de 4.000 de semne scris pe o temă aleasă, sunt evaluate de profesori din afara ţării, ceea ce oferă elevului cu diplomă IB un statut privilegiat în elita universitară. Bacalaureatul Internaţional este un program înfiinţat în 1968 în Elveţia, în prezent fiind 2.823 de şcoli acreditate în 138 de ţări. Diploma IB acordată la Geneva este recunoscută în majoritatea ţărilor europene.
"Diploma Programme oferă o programă nouă, evaluare externă şi uşi deschise spre universități de prestigiu."
Corina Mihaela Ionescu
directorul C.N. „Barbu Știrbei"
Corina Mihaela Ionescu
directorul C.N. „Barbu Știrbei"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu