Descentralizare curriculară autentică: "polemici cordiale" cu Tudor Spiridon

La postul meu http://scoala-pe-bune.blogspot.com/2012/05/descentralizare-curriculara-autentica.html#comment-form, Tudor Spiridon comentează: "Modelul este bun dar exprimat prea abstract. 1. Este nevoie de scoli pilot. 2.D escentralizare curriculara si doar atat? 3. Despre finantare, resursa umana. infrastructura, ce ne puteti spune? Dar despre structura sistemului? 4. La pct. "III. Analiza modelului", ne prezentati doar punctele tari. Despre amenintari, oportunitati sau puncte slabe nu ne spuneti nimic? Considerati, va rugam, ca aceste observatii nu reprezinta in nici un fel critici sau incercarea de a minimaliza modelul prezentat, ci teme de dezbatere care sa dezvolte discutia despre el si, implicit, aprofundarea lui."

Răspund, punct cu punct.

1. Este nevoie de şcoli-pilot. Total de acord! Mă gândesc direct la Alianţa Colegiilor Centenare, care, în opinia mea, are multe atribute-forţă pentru a exercita leadership real în materia transformării curriculare: prestigiu incontesabil; competenţă profesională recunoscută; capacitate remarcabilă de analiză critică; statut validat al fiecărui liceu în parte, ca formator de opinie în comunitatea căreia aparţine; distribuţie geografică uniformă. Alianţa are nevoie de un mai solid curaj al asumării rolului de lider, şi eu am încredere că şi-l va asuma.

2. Descentralizare curriculara si doar atat? NU, evident! Aceasta e “întrebarea întrebărilor”, iar răspunsul corect este nu. Descentralizare curriculară şi:

• …descentralizare managerială, financiară şi de resurse umane – unitate de bază: ŞCOALA însăşi!

• un alt model de carieră didactică – element-cheie: opţiuni profesionale normate distinct, motivante pe orizontală (mentoring; consiliere în carieră; scriere / coordonare de proiecte ale şcolii…), complementare singurei existente şi normate acum (activitate didactică la catedră)

• un alt model al formării iniţiale pe filieră didactică (aici Legea 1 / 2011 zice bine ce zice, în opinia mea)

• …o schimbare profundă de mentalitate privind statutul social al profesorilor în comunitate

3. Despre finantare, resursa umana. infrastructura, ce ne puteti spune? Dar despre structura sistemului? Toate au a fi regândite profund, dacă ne asumăm această transformare istorică, şi nu fuşerim (in)conştient, sau ne facem că facem, ca acum – fie de frică (“drobul de sare”), fie din incompenteţă, fie din interese meschine. În opinia mea, vulnerabilitatea principală a modelului poate fi infrastructura (săli de clasă insuficiente etc. ...). Celelalte se pot reproiecta legislativ, cu voinţă şi asumare politică autentică, pe cale de consecinţă, după ce transformarea curriculară a căpătat contur corect, logic, agreat de cei în drept.

4. La pct. "III. Analiza modelului", ne prezentati doar punctele tari. Despre amenintari, oportunitati sau puncte slabe nu ne spuneti nimic? Ba da. Acum, vulnerabilitatea (aceasta este o caracteristică internă) principală pe care o văd constă în aplicabilitatea redusă a modelului în mediul rural, de pildă (dar nu e neapărat obligatoriu: nu ne împiedică nimeni să acceptăm co-existenţa a două, trei... opţiuni curriculare, adecvate diferitelor tipologii de comunităţi – în fond, deloc întâmplător liceele ACC sunt în oraşele în care sunt) Ameninţarea (aceasta este o caracteristică externă) principală rezidă, în opinia mea, în ceea ce aş numi “mânăreală politică meschină”, sau, mai pe româneşte, “forma fără fond”: pe faţă, zicem că schimbăm, şi în realitate rupem gâtul proiectului, mioritic, pe principiul “să moară capra vecinului – de ce să iasă bine când poate să iasă rău?...” În schimb, oportunitatea colosală, istorică este de a ieşi o dată pentru totdeaună din marasmul acesta fără nici un fel de noimă care se petrece acum în învăţămâtul preuniversitar, generat în mod esenţial de întâlnirea tectonică ucigătoare dintre o societate guvernată de mecanismele economiei de piaţă şi un sistem educaţional încă încremenit în paradigma sa comunistă. Pentru mine acest diagnostic este limpede ca lumina zilei, şi voi face tot ce-mi stă în putinţă să punem în fapt corecţia istorică necesară. Merită şi România, ca ţară, dar mai ales merită copiii noştri, cărora le datorăm acest demers, cu vârf şi îndesat.

Considerati, va rugam, ca aceste observatii nu reprezinta in nici un fel critici sau incercarea de a minimaliza modelul prezentat, ci teme de dezbatere care sa dezvolte discutia despre el si, implicit, aprofundarea lui. Evident că da! Pentru mine, aceasta este una din Conversaţiile esenţiale despre educaţie, şi o tratez ca atare – mulţumesc, Tudor! Gând bun, cu distinsă preţuire! M.S.