Iulian Leca, pe Ziare.com: CE AM FĂCUT ÎN 20 DE ANI
In ultimii 20 de ani? ... Pe scurt, intr-un cuvant, (mai) nimic. Doar ne-am eliberat de cele mai grele, mai ciudate si mai apasatoare frustrari acumulate in cei 50 de ani de comunism.
Epoca dupa epoca traita pentru a suferi si apoi pentru a sterge suferinta acumulata anterior. Asta s-a petrecut in mare cu poporul roman - dupa lipsurile, si suferintele, si dorintele neimplinite in comunism au venit eliberarile, defularile si bucuria de a trai. Oricum, oriunde, numai acum sa fie, in cel mai actual prezent posibil.
Nimeni nu a avut rabdare sa construiasca metodic, sa se dedice unei activitati indelungate, in schimb toata lumea a vrut sa obtina ceea ce nu a avut pana in '89 acum, rapid si facil, pe cat posibil. O societate precum un copil flamanzit de la gura caruia au fost luate toate dulciurile si bunataturile imaginabile, romanii s-au trezit in anii '90 intr-o fuga oarba si accelerata dupa televizoare, masini, apartamente, case terenuri si excursii in strainatate. Nimic din acestea nu aveam voie sa avem pana in decembrie '89. Totul ne era permis dupa. Si pentru a obtine totul, multi au facut totul posibil si imposibil.
Asa s-au nascut marile tepe, marile afaceri de contrabanda, marile exporturi-importuri de tot ce mai ramasese din epoca ceausista. Politicienii in populismul lor nu au facut niciodata altceva decat sa ofere iluzia ca viitorul acela mult visat este mereu pe cale de a se implini. Aceeasi minciuna vanduta o data la patru ani, de toti politicienii, cu mai mult sau mai putin har. Si ei au cazut prada aceluiasi pacat al tuturor celorlalti - nevoia de a-si implini acum si aici toate frustrarile si dorintele suprimate. Au folosit puterea doar pentru a-si crea propriile afaceri, pentru a distruge si ultima farama de economie ramasa din rastimpurile comuniste si pentru a se imbogati pana la al saptelea neam.
Orbiti de case, terenuri, masini si lucruri "de marca", ne-am imaginat cu totii ca am democratizat luxul si in Romania, ultima tara a Europei din aproape toate punctele de vedere. Am uitat si am lasat in uitare tot ce a tinut de stat - invatamantul, sanatatea, pensionarii - si ne-am repezit catre politicieni fortandu-i sa ne minta ca ne vor construi drumuri pe care sa alergam cu masinile. In primii zece ani nici macar nu ne-au auzit, iar cand si-au dat seama ca insasi afacerile lor risca sa se duca pe butuci, atunci s-au trezit ca nu ar strica sa mai lase buzunarele lor si catre sosele si infrastructura cate ceva.
Mai mult din mila si impotriva oricarui bun simt economic, in contradictie cu toate bugetele uriase din anii de prosperitate economica, toate jongleriile lor s-au sfarsit cu cateva zeci de kilometri de autostrada. In 20 de ani! Nici macar sute, doar zeci. Asta a fost tot ce a facut statul pentru noi. In rest, toti politicienii nu au facut decat sa distruga, mereu cu scuza ca nimic din ce este la stat nu mai e performant. Atunci au inceput sa vanda, contra comisioane grase si pe mai nimic, cele mai importante obiective economice inca functionale, la pachet cu unicele resurse naturale. Sidex, Bancorex, Petrom, Romtelecom, BCR, si inca zeci de fabrici si uzine.
Tradati, furati, mintiti, iluzionati, saraci si falimentari, ne-am trezit cu totii dupa 20 de ani ca nu mai avem nimic, nici macar ceea ce aveam pana in '89, ca ne-am cheltuit banii obtinuti din credite de la bancile straine pe electrocasnice, masini, excursii si cateva case mai scumpe de cateva ori decat pretul real. Am ramas la fel de saraci si la fel de frustrate ca in urma cu 20 de ani, doar ca si cu viitorul amanetat si vandut bancilor. Intre timp am ramas si fara ceea ce aveam. Fara economie, fara agricultura, fara educatie, cu sistemul de sanatate in faliment, cu pensionarii faliti atarnand ca un bolovan de gatul statului, cu tot mai putina speranta si cu aceleasi visuri neimplinite.
O bucla istorica de 20 de ani prin democratie si libertate pentru a realiza ca ranile comunismului si nesabuinta momentului ne-au bagat intr-o situatie mai grea decat cea in care ne aflam in urma cu doua decenii. Atunci aveam cel putin speranta si o uriasa incredere. In noi, in cei din jur, in viitor. Acum am ramas cu rugaciunile de seara si goana dupa supravietuitori din timpul zilei.
http://www.ziare.com/actual/opinii/03-31-2010/ce-am-facut-in-20-de-ani-1006014
