(text integral -- intrebari: razvan muresan / raspunsuri: m.s.)
Circa
250.000 de elevi nu au reusit sa promoveze examenul de bacalaureat in ultimii
trei ani, cand s-au intregistrat cele mai mici rate de promovabilitate - 44,47%
in 2011 si, respectiv, 44,02% in 2012.
Q. Ce solutii au tinerii aflati in situatia de a nu fi
promovat examenul de bacalaureat de a se integra in piata muncii?
A. În termenii
vocabularului de leadership consacrat de Ronald Heifetz (http://www.hks.harvard.edu/about/faculty-staff-directory/ronald-heifetz; http://www.hks.harvard.edu/news-events/publications/insight/management/ronald-heifetz ) tinerii
la care vă referiți au la dispoziție două variante semnificative: una „tehnică” și una de „schimbare adaptivă”.
Varianta „tehnică” înseamnă să se angajeze „și ei
undeva”, sau „să îi angajeze și pe ei cineva” – eventual o rudă (tată, mamă,
unchi, mătușă văr...), ceea ce presupune un pic de noroc (jobul picat cumva ca
o pleașcă din cer, fără mult efort de căutare) și, evident, folosirea preponderentă
a „mușchilor” în detrimentul „creierului”. E limpede că o atare opțiune duce
direct către joburi care îndeobște sunt catalogate generic drept „muncă de
jos”, cu puține (dacă!...) valențe reale de învățare.
Varianta „schimbării adaptive” presupune
angajarea reală a partenerilor „conversației de angajabilitate” (atât tinerii în
cauza, dar și angajatorii acestora) într-un proces mult mai lung și mai
profund, de transformare autentică,
de creștere umană și profesională, soldat cu performanța de angajare
cuantificabilă, pe termen lung, într-o carieră
profesională reală, care va include, în mod obligatoriu, și reinserția asumată în
circuitul educațional necesar dezvoltării oricărui profesionist responsabil.
Școala pe bune nu poate fi evitată dacă dorim performanță profesională reală!
În opinia
mea, la momentul actual niciunul din cei trei
actori esentiali ai procesului de schimbare adaptivă descris anterior nu
sunt în mod autentic pregătiți să initieze acest proces, dar asta nnu înseamna
că nu pot, dacă vor cu adevărat. Am spus „trei” actori esențiali, în mod
deliberat, adăugând companiile de
training și consultanță HR alături de tineri
și de angajatori, într-un veritabil
„triunghi al performanței profesionale
autentice” – care triunghi este mai degrabă isoscel, decât echilateral: eu
văd angajatorii și companiile de training ca pe vârfurile bazei triunghiului, sprijinind
în egală măsura pe tinerii care reprezintă subiectul conversației noastre, ei devenind
„vârful de aur” al acestui triunghi – o
soluție strategică elegantă la o problemă reală a societății noastre, acum.
Q. Cum ati descrie sau ce trasaturi specifice ii atribuiti
unui tanar de 18-19 ani, care nu a reusit sa obtina nota de trecere la examenul
de maturizare?
A. Înainte de a
formula răspunsul specific la întrebarea dumneavoastră, doresc să-l pun în
cheia unei concluzii mai largi, rezulate din activitatea mea de training, coaching,
mentorat și consultanță organizaționala din ultimii 5-10 ani. Iată cheia –
repet, subiectivă, ea reprezentând acum o convingere personală puternică: într-un
model clasic de analiza SWOT a
performanței individuale, factorii S, O,
T combinați (respectiv, capacitatea de a-mi pune în valoare punctele tari, S; capacitatea de a valorifica
oportunități, O; și capacitatea de a
face față amenințărilor, T) dețin o
pondere de maximum 20%; iar factorul W (respectiv, capacitatea de
a-mi gestiona vulnerabilitățile, W)
deține o pondere de minimum 80% --
acest tandem 20-80 manifestându-se cu atât mai acut în timpuri de criză, din
motive lesne de intuit.
În virtutea
enunțului anterior – și pe baza unei cazuistici de peste zece mii de tineri
liceeni / studenți cu care am interacționat aproape direct, nemijlocit în peste
zece ani de când coordonez Programul de educație non-formala în arta de a
conduce „Liderii Mileniului Trei” – vă las pe dumneavoastră să identificați
cele douăzeci de procente SOT (ele
există, cu siguranță!), iar eu voi accentua cele 80 de procente W. Așadar, profilul tipic W al unui tânăr de 18-19 ani care nu a
reușit să obțină nota de trecere la examenul de bacalaureat conține următoarele
valențe dominante, cu cuvinte românești – sau tânărul nu s-ar afla în postura în
care se află acum: e „subțire” – nu știe
foarte multă carte de niciun fel specific; e „șmecher” – crede că poate fenta sau „face din vorbe” pe oricine, e
tentat mai degrabă să copieze și să chiulească; e slab, fără ghilimele – nu are rezistență la efort și stres, cedează
ușor; e agresiv în mod gratuit –
parează infantil slăbiciuni de fond de caracter prin limbaj și atitudine
provocatoare, care ar putea intimida interlocutorii (sanchi!...); îi e frică de
provocări reale, și de aceea cedeaza
repede – în fond, sunt doisprezece ani de pseudo-școală în care cuvântul de
ordine a fost evitarea învățării „pe
bune”, și nu asumarea sa autentică; îi e
frică să ia decizii și să-și asume consecințele deciziilor – de aici,
corolarul pervers „ceilalți sunt de vină în
principal pentru insuccesul meu: profii; materiile; școala; nu ne lasă să
copiem etc.” În termenii vocabularului IE consacrat de Daniel Goleman (http://danielgoleman.info/ ), pentru „tânărul
tipic de 18-19 ani” despre care discutăm, faptul că nu a reușit să obțină notă
de trecere la examenul de bacalaureat este doar vârful unui aisberg mult mai
profund pe care îl numesc „deficit acut
de inteligență emoționala” (pe lângă, așa cum menționam, bagajul subțire de
cunoștințe generale și de specialitate): acești tineri au un grad redus de autocunoaștere (conștiență de sine – self-awareness) și de autocontrol (self-control) real; capacitatea lor de automotivare (self motivation) este ca și inexistentă;
de aceea, ei empatizează (empathy)
greu sau deloc cu cei din jur, fiind preocupați să se gestioneze pe ei înșiși; în
consecință, nici abilitățile sociale reale (social
skills) nu sunt foarte fericit puse in valoare (toti termenii IE sunt în
sensul taxonomiei clasice a lui Goleman; http://psychology.about.com/od/personalitydevelopment/a/emotionalintell.htm ). De aici,
așa cum am menționat și în răspunsul precedent, nevoia unei conlucrări atente și,
aș spune, chiar sofisticate între angajatori și companiile adevărate de training care pot oferi soluții inteligente acestei
oportunități extraordinare pentru piața muncii din România! În fond, vorbim de
circa un sfert de milion de tineri
-- or, așa cum bine ne învață celebrul „clopot al lui Gauss” (http://en.wikipedia.org/wiki/Normal_distribution; adică,
aplicând teoria distribuției normale a populațiilor), cam 68% din acești
tineri, respectiv 170000, pot răspunde „normal”, adică „satisfăcător”, la
programe de calificare profesională bine croite – restul de 80000 se impart
50%-50%: cam 40000 vor avea nevoie, probabil, de programe remediale de lungă
durată, cu investiții corespunzătoare de resurse; în timp ce aprox. 40000 pot
da chiar rezultate foarte bune și, de ce nu, excepționale. Pe scurt: o astfel de strategie a „triunghiului
isoscel cu vârful de aur” merită pe deplin atenția și implicarea angajatorilor
și a furnizorilor de programe de training!
Q. In ce masura este acum examenul de bacalaureat un
filtru mai eficient de selectie a absolventilor de liceu, comparativ cu anii
anteriori?
A. Știți cum e?
Între a fi perceput drept „cinic” și a fi perceput drept „realist”, diferența e
de... percepție, evident! În ambele
situatii de percepție, răspunsul meu este același: în nicio măsură – cu atât mai mult dacă atașez răspunsului meu și sintagma
conținută în intrebare „comparativ cu anii anteriori”. Acest examen de
bacalaureat este inutil, ineficient, și foarte costisitor ca timp și bani – pe
scurt, revolut. Timpul său a trecut de mult! Singura mutație majoră a anilor
2011 si 2012, comparativ cu anii anteriori, a fost sindromul „camerelor video”,
tradus prin imposibilitatea de a mai copia „la greu”, la scara anilor de până
în 2010 inclusiv – atât, și nimic mai mult: transformări reale necesare în
felul de a preda și a învăța nu s-au petrecut, deloc! În aceste condiții, mă gândesc
foarte serios că o soluție mult mai pragmatica este eliminarea obligativității susținerii examenului național de
bacalaureat (oricum, diploma cu pricina nu mai convinge pe nimeni), înclocuind
actualul proces al absolvirii cu următorul: a) sunt declarați absolventi elevii care obțin mediii de trecere la
toate disciplinele studiate în liceu – aceștia se pot încadra în muncă oriunde
nu sunt necesare studii superioare (v. și răspunsul formulat la întrebarea următoare);
b) tinerii care doresc să urmeze
studii în învățământul superior susțin un examen serios de tip „bacalaureat”,
cu probe relevante pentru profilul studiilor pe care doresc să le urmeze; c) procesul este iterativ – în sensul că
un tânăr care a optat inițial pentru a) decide că este pregătit pentru opțiunea
b), el poate opta ca atare, cu o pregătire prealabilă corespunzătoare. În fapt,
deja viața însăși a probat viabilitatea alternativei propuse (cel puțin, a opțiunii
a) ): în acest an, din totalul de aprox. 300000 de absolvenți de liceu ai promoțiilor
2011 si 2012, aprox. 172000 au decis ca nici
măcar să nu se înscrie la examenul de bacalaureat din acest an!
În
realitate, proiectul proiectelor în învățământul
preuniversitar din România – cel mai complex, cel mai inconfortabil, dar și,
vai!, cel mai... vital, daca pot
spune așa, dintre toate – este proiectul
transformării curriculare autentice, profunde, istorice (nu glumesc deloc:
este a treia transformare istorică, după reforma din timpul lui Spiru Haret din
anii 1980-1900 și după reforma comunistă din anii ’50!...) – restul proiectelor
riscă derapaje rapide pe panta „formelor fără fond”, fix în termenii sintagmei
consacrate de Ttitu Maiorescu. În consecință, o conversație de tipul
„bacalaureatului diferențiat” etc., croită pe actuala osatură curriculară, este
o astfel de formă fără fond. Repet: acum este timpul punerii în fapt a unei
„noi ordini curriculare” în învățământul preunversitar din România, în
concordanță cu timpul Romaniei Europene a secolului XXI. Mai multe informații despre
acest subiect, ce depășeșete cadrul prezentei conversații, puteți găsi aici: http://scoala-pe-bune.blogspot.com/2011/12/eu-in-2012-protestatarul.html; http://scoala-pe-bune.blogspot.ro/2012/05/descentralizare-curriculara-autentica.html; http://scoala-pe-bune.blogspot.ro/2012/07/discover-connect-make-diffference-hks.html
Q. Care sunt principalele domenii inspre care ar trebui
sa se indrepte acesti tineri? Este munca in strainatate principalul obiectiv al
lor?
A. Paleta de opțiuni
este largă, în condițiile unor soluții corecte și eficiente la temele enunțate în
răspunsurile anterioare. Ca punct tare al multora dintre acești tineri, aș enunța
buna și foarte buna lor capacitate de învățare,
în condiții de presiune ridicată din partea mediului înconjurător – mă refer la
cei care aleg să urmeze această cale (spuneți-i cum vreți: „cuțitul la os”,
„piciorul pe gât”, „acum, ori niciodată!...”, „bă vere, ce, sunt eu mai prost
ca alții?!...” etc. – revenind la tema „clopotului lui Gauss”, cel puțin
10-20000 aparitn acestei categorii) Domenii? Iată câteva, foarte specifice: agent de vânzări – pentru cei cu „sânge
în instalație”, care descoperă că sunt capabili să vândă... frigidere eschimoșilor!...
J ; merchendiser – pentru cei care se
descoperă a fi ordonați, meticuloși, atenți la detaliile prezentării mărfurilor
pe raft; asistent logistică – pentru
cei cărora le place „cârca”, în combinație cu ordinea și inteligența aranjării mărfurilor în secțiunile marilor
depozite ale supermarket-urilor; operator
call center – pentru cei care descoperă că pot învăța repede arta comunicării
persuasive; asistent kinetoterapie –
pentru cei cărora se regăsesc în arta și maiestria masajului de calitate; ucenic zidar, tâmplar, faianțar, fierar-betonist,
electrician, instalații sanitare – pentru cei care… asistent… ucenic… asistent… ucenic… -- pentru cei care… Continuăm?!... J
Este munca în străinătate principalul obiectiv al lor? Nu știu. Mai degrabă,
cred că principalul obiectiv al lor ar trebui să fie… chiar acela de a învăța să-și stabilească obiective
personale și profesionale, pe termen scurt-mediu-lung. Dacă unii vor dori să
aleagă și calea străinătății, este opțiunea lor – în acest caz, procesul de
selecție “naturală” va fi, cu siguranță, mult mai riguros și deloc indulgent,
centrat pe ceea ce tinerii știu cu adevărat
să facă.
Q. Ce salarii pot obtine acesti tineri, fara a avea
diploma de bacalaureat?
A. Între 50-125
euro pe lună, cu posibilitatea recunoașterii suplimentare a performanței
autentice prin sisteme motivaționale adecvate (pachete de training; programe de
internship; bonusuri etc. – aș pune bonusurile pe ultimul loc, recurgând la ele
doar în condiții speciale, și punând accent pe dezvoltarea profesională, în
primul rând)
Q. Considerati acest fenomen unul cu efecte semnificative
pentru societatea romaneasca? Ce masuri ati lua pentru a combate efectele
negative ale esecului la bacalaureat?
A. DA
– fără doar și poate! Fenomenul „bacalaureat 2011-2012” a probat la lumina
zilei, sub ochii noștri, fără putință de tăgadă limitele actualului model educațional
preuniversitar din Romania, ca sistem: el este revolut, depășit, ineficient în
raport cu timpul României de azi. Tocmai de aceea, revenind la tema schimbării
adaptive evocate în răspunsul formulat la întrebarea de debut a conversației
noastre, exercițiul de leadership necesar
este unul profund, complex, de cursa lungă (8-10 ani de la inițierea sa)
Viziunea acestui exercițiu de leadership este următoarea: ROMÂNIA PE BUNE ÎNCEPE CU ȘCOALA PE BUNE. Cu alte cuvinte,
transformarea autentică a societății nu poate începe decât cu transformarea autentică
a Școlii, ca sistem.
Mai
aplicat, în opinia mea, Educaţia este,
de departe, proiectul public numărul 1 în România în următorii 10-20 de ani. Miza istorică
este succesul sau eşecul României în condiţiile generate de dobândirea,
la 1 ianuarie 2007, a statutului de ţară membră a Uniunii Europene, iar
focalizarea complexă şi de lungă durată a ţării noastre pe transformarea profundă a Educaţiei pe toate palierele sale, într-o
manieră fără precedent până în acest moment – incomparabilă cu oricare
dintre schimbările ori corecţiile din zona publică la care suntem martori –
reprezintă condiţia critică de succes a noii Românii Europene.
Am în vedere trei valenţe fundamentale, care susţin fără
echivoc argumentul meu:
Valenţa istorică. Acum, în
esenţa sa, Şcoala funcţionează conform unui model profund inadecvat timpului
prezent şi celui viitor. A treia mare transformare a Şcolii româneşti moderne,
după cea articulată de Spiru Haret în anii 1890-1900 şi după reforma comunistă
din 1948, încă nu a avut loc.
Valenţa socială.
Subsistemul public principal pentru schimbarea infrastructurii mentale a
societăţii este Educaţia. Acum România are nevoie, urgent, de schimbarea
infrastructurii sale mentale în acord cu schimbările generate de aderarea la
Uniunea Europeană – prin urmare, Educaţia devine proiectul său public numărul
1.
Valenţa
economică. Investiţia în educaţie este profitabilă.
Rata de rentabilitate a investiţiei în educaţie se situează între 5-30%,
conform statisticilor O.E.C.D.
Schimbarea
adaptivă a Educaţiei este un proiect deschis, perfect fezabil. El nu este o ameninţare. Există profesionişti ai educaţiei care îl
ştiu, îl vor şi îl susţin, punând la dispoziţie expertize pe dimensiuni
multiple: educaţie non-formală; educaţia adulţilor; training şi consultanţă;
experienţă internaţională; managementul schimbării; leadership
transformaţional.
Transformarea
Şcolii ca sistem este cel mai important proiect public al României în deceniul
2012-2022. El consfinţeşte,
strategic, închiderea capitolului istoriei moderne a ţării noastre început după
1945 şi angajarea autentică pe calea deschisă de momentul 1 ianuarie 2007.
Schimbarea adaptivă a Educaţiei constituie un exerciţiu profund de învăţare colectivă la scara întregii
societăţi, fundamentat pe încredere, onestitate, competenţă, performanţă
şi curaj, gândit să genereze
câştiguri ireversibile – pe termen scurt, mediu şi lung – pentru toţi actorii
individuali şi instituţionali implicaţi în punerea sa în fapt. Timpul va proba.
